Aceasta va fi cea mai plicticoasă postare a mea, sper eu. Totuşi cred că e necesar să explic de ce mă apuc de treaba asta şi ce vreau să obţin. Aveţi răbdare, multstimaţi tovarăşi, şi treceţi cu ochii prin articolul ăsta, că poate vă conving :-)
Editarea unui ziar independent regional presupune nişte investiţii. Şi afară de cele legate direct de editare (cheltuielile pentru tipografie, salariile angajaţilor, arenda oficiului, costul calculatoarelor etc.), mai există şi nişte cheltuieli legate de procurarea softului. Până şi cel mai performant calculator rămâne doar o gramadă de fier — fier foarte costisitor, apropo — incapabil de nimic dacă nu-i cumperi şi nişte programe.
Din păcate pentru noi, softul este extrem de scump. Sunt foarte puţine ziarele regionale din Republica Moldova care îşi pot permite procurarea legală a tuturor programelor de care se folosesc, iar acest lucru prezintă un pericol iminent pentru independenţa lor. Amenda, pe care vor fi nevoite să o plătească redacţiile în cazul unui control, va fi fatală. Straniu că guvernarea încă nu a ajuns să folosească această armă extrem de eficientă pentru a se debarasa de presa incomodă.
Pe de altă parte, există o posibilitate de a activa în continuare folosind softul OpenSource (liber şi gratuit). Trecerea la acest gen de programe, deşi presupune nişte eforturi, nu va costa redacţiilor nici un ban, lucru foarte important pentru presa dintr-o ţară care e în criză eternă.
De ce alegem Linux şi softul OpenSource
Cauze economice
Poate părea straniu, dar se dovedeşte că softul de pe un calculator costă, de cele mai multe ori, de câteva ori mai scump decât însăşi calculatorul. Până nu demult această problemă atât la noi, cât şi în alte ţări din CSI, a fost rezolvată simplu — prin piraterie. Graţie acestei practici, a crescut o întreagă generaţie de oameni care pur şi simplu nu este la curent cu faptul că pentru soft trebuie de plătit. Şi nu 50 de lei pentru discul de la piaţă, nu! Mai mult ca atât — majoritatea utilizatorilor nu consideră o infracţiune pirateria şi chiar se mândresc cu faptul că nu plătesc pentru soft.
Pe lângă aspectul moral, mai există şi pericolul că în cazul unui control din partea organelor abilitate vor fi închise sute de întreprinderi (inclusiv ziare independente), lucru care va afecta şi economia, şi realizările democratice (aşa cum sunt ele şchiopătânde) din ţara noastră.
Totuşi, pentru o redacţie e destul de problematică şi procurarea softului proprietar. Chiar minimul necesar pentru un singur calculator (!) se dovedeşte a fi extrem de scump.
Pentru un jurnalist:
• Microsoft Windows Vista — 149$
• Microsoft Office — 450$
În sumă primim 700$.
Pentru un designer:
• Microsoft Windows Vista — 149$
• Microsoft Office — 450$
• Adobe InDesign — 699$
• Adobe PhotoShop — 699$
• Adobe Illustrator — 599$
În sumă — aproximativ 2600$.
Alternativa pare a fi destul de atractivă: nici un fel de investiţii băneşti, totul gratis.
Ţin să menţionez faptul că există în lume deja redacţii care lucrează doar cu softul OpenSource. În Republica Moldova prima publicaţie de acest gen a fost revista FreeFootball, unul din fondatorii căreie, alături de Ivan Goncearuc, am fost şi eu.
Mai multă flexibilitate
Evident, lucrul în mediul OpenSource poate fi făcut la fel ca şi în Windows, dar e foarte probabil ca utilizatorul să ajungă la concluzia că în Windows era mai comod. E şi logic — Linux are propria ideologie de organizare a lucrului, aşa numitul UNIX-way, care presupune un accent mai mare pe automatizare.
Dacă interacţiunea dintre diferite departamente în redacţie va fi bine gândită, atunci noul mediu de lucru va face mai eficientă munca. În cele ce urmează voi întări aceste cuvinte cu argumente şi reţete concrete.
Posibile probleme legate de trecerea la Linux
Cea mai mare problemă care poate apărea este compatibilitatea dintre formatele de date. Spre exemplu, fişierele create de Adobe InDesign nu vor putea fi deschise în Linux, cele create în Adobe Illustrator — doar după nişte manipulări netriviale cu aceste fişiere etc.
Dacă migrarea în noul mediu va fi făcută ţinând cont de aceste momente, atunci problemele pot fi evitate spre exemplu prin trecerea informaţiei în nişte formate redactabile din Linux. Vom examina aceste probleme şi căile de soluţionare un pic mai târziu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu